Marţi, 2017-11-21, 3:47 AM
Bine aţi venit Vizitator | RSS
 
ANGELA SİMİLEA CANTEC, ELEGANTA Sİ FRUMUSETE
Principală | Înregistrare | Logare
Bine ati venit




İnterviu

Meniu site

Odata

Ovo Music 2013

Statistici

Total online: 1
Vizitatori: 1
Utilizatori: 0
"Online"
3D Live Statistics

Formularul pentru autentificare

Va multumim
zwani.com myspace graphic comments
Thank You graphics

Principală » 2014 » Iunie » 9 » TIFF 2014: Angela Similea
2:03 AM
TIFF 2014: Angela Similea

Este impresionant să vezi o peliculă precum "Să mori de dragoste rănită" 

 

Angela Similea, care joacă în "Să mori de dragoste rănită", cel mai recent scurtmetraj al Iuliei Rugină, a declarat, vineri seară, după proiecţia filmului la Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF), că este "impresionant să vezi o asemenea peliculă unde fiecare a pus ce avea mai bun".

Scurtmetrajul "Să mori de dragoste rănită" a fost proiectat, vineri seară, în Piaţa Unirii Open Air din Cluj-Napoca, înainte de filmul "America, venim", de Răzvan Săvescu. După proiecţia peliculei, cântăreaţa Angela Similea, regizoarea Iulia Rugină şi echipa filmului au fost invitaţi pe scenă de directorul artistic al TIFF, Mihai Chirilov.

"E impresionant să vezi o asemenea peliculă unde fiecare şi-a pus tot ce avea mai bun în el. Se vede că s-a lucrat cu dragoste, cu deosebit talent, sunt foarte frumoşi. Când am filmat cu ei trebuia să fie o seară ca aceasta, dar a fost o seară cumplită. A plouat îngrozitor. Nu s-a observat nimic. (...) Foarte talentaţi toţi", a spus Angela Similea. Ea a mai afirmat că a fost "foarte fericită" alături de echipa filmului "Să mori de dragoste rănită".

Întrebată ce înseamnă pentru ea melodia "Să mori de dragoste rănită", Angela Similea a spus că este "poate un copil mai special". "Fiecare cântec al meu, şi sunt sute, este de fapt un copil al meu pe care îi iubesc foarte mult pe fiecare în parte. Acest cântec s-a născut mai special şi pentru că eu nu cânt decât în limba română, în seara asta m-am gândit şi am vorbit cu Iulia (Rugină, n.r.) parcă ar fi foarte frumos să îi fac o variantă în engleză pentru că piesa trăieşte nu numai pentru noi. Ei mi-au demonstrat că trăieşte în lumi paralele, ea trăieşte şi determină tot felul de stări, de situaţii", a spus aceasta.

Cântăreaţa a afirmat că muzica românească este "foarte bogată în asemenea cântece, în asemenea teme", apreciind că "Să mor de dragoste rănită" este iubit de un public foarte larg. "(...) este iubit de la - şi vă fac o mărturisire şi nu o să mă credeţi, dar aşa este - de la copii de patru ani. Probabil că mamele de atâtea ori au pus melodia să o asculte", a spus cântăreaţa.

De asemenea, întrebată dacă nu i-a fost teamă de scena de la mijlocul scurtmetrajului în care este prezentată moartea ei, Angela Similea a declarat că, în perioada de dinainte de 1989, a trăit o situaţie similară creeată de "zvonistica de atunci". "M-am trezit cu grămezi de coroane şi flori în faţa blocului. Aşa că nu m-a surprins", a completat aceasta.

Angela Similea a precizat pe scena TIFF din Piaţa Unirii Open Air că i-a plăcut scenariul scurtmetrajului. "Relaţia dintre fani şi cei pe care îl iubesc. (...) Relaţia dintre fani şi Angela Similea este foarte specială şi mai ales, până în 1989, era de crezut aşa ceva. Foarte multe familii şi-au dat numele Anghel şi Similea. Exagerez. Nu ştiu dacă Similea, dar Anghel, Angela", a mai spus aceasta. Totodată, aceasta a spus că urmăreşte filmele româneşti, apreciind că "printre ele sunt foarte multe de excepţie".

"Să mori de dragoste rănită" spune povestea Mariei şi a lui Andrei, care, într-o sâmbătă seară, vor auzi pentru ultima oară celebrul cântec al Angelei Similea. Pentru că asta este seara în care fiecare a decis că va muri. De dragoste rănită.

 

 

 

 

Sursa -mediafax.ro

Vizualizări: 565 | Adăugat de: gratmariela | Rating: 5.0/3
Total comentarii : 0
Prenume *:
Email *:
Cod *:
Ne gasiti şi aici

Baia Mare 2014

Traiesc

Ora exacta

Slideshow

İnterviuri

Audio
Block content

Util

Cantec şi ruga


Copyright MyCorp © 2017

Creatorul de site-uriuCoz