FIECARE CANTEC E CA UN COPIL AL MEU - 24 Noiembrie 2012 - AngelaSimilea-Cantec,Eleganta,Frumusete
  Sâmbătă, 2016-12-03, 10:42 PM
Bine aţi venit Vizitator | RSS
 
ANGELA SİMİLEA CANTEC, ELEGANTA Sİ FRUMUSETE
Principală | Înregistrare | Logare
Bine ati venit




İnterviu

Meniu site

Odata

Ovo Music 2013

Statistici

Total online: 1
Vizitatori: 1
Utilizatori: 0
"Online"
3D Live Statistics

Formularul pentru autentificare

Va multumim
zwani.com myspace graphic comments
Thank You graphics

Principală » 2012 » Noiembrie » 24 » FIECARE CANTEC E CA UN COPIL AL MEU
3:47 PM
FIECARE CANTEC E CA UN COPIL AL MEU
- Stimata Angela Similea, ce varsta are astazi cariera dumneavoastra interpretativa?
- Douazeci de ani
- Aceasta e si varsta "Savoy”-ului. Sa fie vorba de o simpla coincidenta?
- Absolut. Cu Marian Nistor si formatia sa colaborez "numai” de saptesprezece ani; dar despre asta propun sa vorbim mai tarziu si mai pe larg
- De acord. Spuneti-ne cate ceva despre perioada debutului
- In viata oricarui artist exista doua debuturi: unul neoficial si altul oficial. Asa este. Sau macar,asa ar trebui sa fie. In ce ma priveste,inaintea celor douazeci de ani de care vorbeam,am debutat ca amatoare,prin 1962,ca solista a corului din liceu
Urcarea pe scena o datorez profesorului de muzica Marin Teofil. Mai tarziu, in 1967, am intalnit-o pe profesoara de canto Florica Orascu. De numele ei se leaga indreptarea pasilor mei spre, hai sa zicem, profesionalism
- Inseamna ca ne apropiem de anul debutului oficial
- Exact. Consider ca debutul absolut se confunda cu participarea mea la cea de a treia editie a Festivalului-Concurs international de Muzica Usoara "Cerbul de Aur”, de la Brasov. Acest moment a marcat definitiv startul carierei mele.
Am prezentat melodiile "Dupa noapte vine zi” de Aurel Giroveanu si "Marea canta”, semnata de Paul Urmuzescu; de altfel, impreuna cu profesoara Florica Orascu, Paul Urmuzescu mi-a pregatit in cele mai "mici detalii” participarea la concurs
Am obtinut "Cerbul de argint”
- Si, dupa "Brasov ’70″, ce a urmat?
- Lungul drum al muncii pentru afirmare; mai precis, pentru confirmarea si pastrarea castigului obtinut
- Adica?
- Nenumarate turnee in tara, de la Baia Mare la Constanta, de la Timisoara la Suceava – via Pitesti, Dej, Arad, Cluj-Napoca, Iasi, Sibiu si multe, multe altele. Nu cred sa existe oras in care sa nu fi cantat.
N-am ocolit nici caminele culturale din comune, nici scolile din catune, nici marile ori micile intreprinderi, nici macar orfelinatele sau casele pentru batrani. Nici astazi nu le ocolesc. Ma duc oriunde sunt chemata
- Si apoi?
- Sa va povestesc doua intamplari ciudate si placute in acelasi timp. La un festival al interviziunii, de la Moscova, unul de creatie, melodia prezentata de mine "Pentru tine, draga mea” de Marcel Dragomir a intrat in finala competitiei
Dar nu asta a fost surpriza, ci faptul ca, la sfarsit, juriul a instituit ad-hoc un premiu de interpretare, distinctie ce mi-a fost decernata mie. Mie, nu altcuiva!…
- Si a doua intamplare…
- Ei bine, iata: la Sopot, in Polonia, cu ani in urma, mi-au fost ratacite partiturile. Poate ca, in situatia mea, orice alt concurent s-ar fi retras din concurs. Eu, insa, am un defect: sunt ambitioasa.
Am mers mai departe (cand intru in hora, joc, nu rup cercul). Am interpretat "Pastelul” lui Marius Teicu fara partitura si, bineinteles, fara acompaniament orchestral.
Impresionat de actul meu de curaj nebunesc, juriul ziaristilor mi-a decernat premiul "Miss obiectiv”. Asta s-a intamplat in 1979
- Astazi, pusa in aceeasi situatie, ati mai avea acelasi curaj… nebunesc, cum singura ati spus?
- Ba bine ca nu! Cine n-are curaj, sa stea acasa. Incuiat si cu perdelele trase…
- Va propun, in virtutea aceluiasi curaj, sa incercati a va aminti si de lucruri mai putin placute. Se poate?
- De ce nu?! Imi pare rau doar de faptul ca o astfel de intamplare se leaga de un loc care mi-a fost si imi ramane drag: Mamaia.
La editia din 1985 a festivalului-concurs de muzica usoara de aici, mi-a fost anulata integral pregatirea speciala ce o facusem cu regizorul Alex. Tocilescu
- Adica?
- S-a spus asa:
"Angela Similea trebuie sa vina la microfon si ca cante. Atat, si nimic mai mult…”
- Asa, ca o sentinela in post?
- Comparatia mi se pare absolut corecta
- Si ce ati facut?
- Ce era normal sa fac. Am cantat. Pentru ultima oara in acest concurs
- Si de atunci…
- De atunci n-am mai participat. Si nici nu voi mai participa…
- Ciudat…
- Ciudat, ce?
- De pe una din mapele discurilor editate de Electrecord cu ocazia concursului de anul trecut reiese ca dumneavoastra ati participat totusi la aceasta ultima editie…
- Eroare. Dar asta e treaba casei de discuri. Aceasta dezinformare sa fie pacatul ei!
- Mi se pare ca ati fost tare suparata…
- Orice rau spre bine. Si apoi, n-a fost asta singurul motiv al hotararii mele.
Cu aceasta ocazie mi-am dat seama ca, poate, a venit vremea sa fac loc, prin absenta, noilor valori de tinere talente, care nu se pot afirma plenar in vecinatatea unor nume vechi, consacrate.
Asa mi se pare drept. Cinstit vorbind, candva, cu cincisprezece ani in urma, la Brasovul "Cerbului de aur” nu m-am bucurat de aceleasi conditii?
Ce s-ar fi intamplat atunci daca in dreapta ori in stanga mea ar fi cantat cine stie ce nume sonor al muzicii usoare romanesti din acea vreme?!
- Ati avut vreun moment in care, urmare cine stie carei imprejurari, v-ati gandit sa abandonati totul?
- Da, de ce n-as recunoaste? La un moment dat mi s-a parut, am avut chiar certitudinea ca am ajuns la o limita, ca nu mai am nimic de spus, ca de aici incolo nu fac decat sa ma repet. Preconizasem un turneu lung prin toata tara, turneu in care, la brat cu cele mai dragi dintre cantecele mele, sa-mi iau ramas bun de la spectacole si de la spectatori, de la toata cariera mea, careia sa-i pun astfel un punct onorabil. Pentru ca trebuie sa stii si cand si cum sa te retragi, nu-i asa?
- Dar n-a fost sa fie asa…
- Da, spre fericirea mea, n-a fost asa. Sansa mi-a suras (a cata oara in viata?, fara asta nu se poate). Si ea poarta numele a doi oameni de teatru si de inima: Matei Alexandru si Florin Piersic. Sa fiu mai explicita: cu ocazia punerii in scena a "Corinei”, un musical scris de Edmond Deda dupa piesa "Jocul de-a vacanta” a lui Mihail Sebastian, Cella Tanasescu, una din apreciatele soliste ale operetei bucurestene, ma propune pentru un rol. Sustin testele de rigoare si sunt acceptata
Astfel ajung sa colaborez cu cei doi actori ai "Nationalului” bucurestean, oameni care, pe rand, imi descifreaza tainele cuvantului rostit, ma calauzesc prin hatisurile tehnicii schimbului de replici si al miscarii scenice
- Deci…
- Deci, intalnirea cu teatrul a salvat o cariera. Si pe mine, in primul rand, ca om. A fost acea "gura” buna de oxigen care mi-a deschis noi orizonturi, frumoase si necunoscute de mine pana atunci
- Si ati mers mai departe
- Da, alaturi de toti cei dragi, care ma ajutasera sa ajung pana aici
- Cred ca acesta e momentul in care trebuie sa ne intoarcem la Marian Nistor si "baietii” sai, adica la "Savoy”
- Da, si eu cred ca da. Colaborarea cu formatia vocal-instrumentala Savoy a inceput cu saptesprezece ani in urma si se dovedeste prin tot si prin toate a fi fost si a ramane una de durabilitate prin profesionalismul sau autentic. Nu vreau sa jignesc pe nimeni, nu am sfidat nicio alta formatie, dar daca tot s-a intamplat ca Savoy-ul sa fie un grup atat de serios in tot ceea ce face, daca a dovedit acest caracter de monolit (douazeci de ani neintrerupti, de la infiintare, in aceeasi formula – lucru nemaiintalnit, in orice caz, la noi), nu avea rost sa ma plimb de colo-colo. Fireste, functie de imprejurari absolut fortuite, am cantat acompaniata si de alte formatii (si in primul rand de orchestra Radioteleviziunii), dar, repet, conlucrarea cu Savoy se confunda de fapt cu intreaga mea cariera artistica…
- Se pare ca e vorba si de altceva…
- Stiu ce vreti sa spuneti. Pe langa colaborarea in sine cu aceasta trupa, s-a desfasurat in paralel conlucrarea mea cu compozitorul Marian Nistor. De-a lungul anilor am cantat cu placere si cu dragoste partituri ce mi-au fost incredintate de Marius Teicu, Marcel Dragomir, Ion Cristinoiu, Cornel Fugaru, Ionel Tudor, mai nou am cantat frumoase partituri scrise de Jolt Cheresztely. Dar…
- Dar?
- In viata noastra artistica, mai mult decat in cea particulara, poate, exista un vesnic si implacabil "Dar”… Ei bine, fara suparare, nimeni n-a reusit sa-mi rascoleasca pur si simplu sufletul cu melodiile sale asa cum a facut-o Marian Nistor. Compozitiile lui au un "ce” anume, care ma ajuta sa-mi daruiesc tot sufletul pe aripile cantecelor transmise publicului
- Va rog sa-mi spuneti daca iubiti mai mult si mai mult o melodie peste toate celelalte…
- Da. Si cred ca, asemeni mie, toti interpretii "patesc” asa. Sa fiu clara: tin la toate cantecele mele, fiecare in parte e ca un copil al meu. Si, asa cum se intampla, mama are o slabiciune anume pentru unul din copii. In cazul meu e vorba de "Nostalgia” lui Marian Nistor, scrisa pe versurile poetului Demostene Botez. "De vina” poate sa fie, gandesc, si intalnirea mea cu teatrul in imprejurarile amintite…
- Nu o data am auzit spunandu-se ca, impotriva cursului constant ascendent al calitatii prestatiilor dumneavoastra, se intampla sa dati viata unor melodii frumoase compuse pe texte anodine, fara valoare. Si, recunosc, subscriu la aceasta parere a publicului… Ce ziceti, asa este?
- Nu sunt de acord. Pentru ca, absolut fara nicio exceptie, nu cant decat ceea ce imi place si, mai presus de toate, ce consider valoros
- Cu talentul dumneavoastra, dublat de experienta atator ani, astazi va este la indemana sa prezentati o melodie intr-o maniera care salveaza un text slab, acolo unde e cazul…
- Ma rog, asta va e parerea…
- Ce ne pregateste Angela Similea pentru vara si toamna care urmeaza?
- Multe noutati; multe si, sper, toate placute. Prima s-a si materializat. Lansarea unui disc realizat la Electrecord pe muzica de Marius Teicu. Incep pregatirile, cu Marian Nistor si Savoy, desigur, pentru un spectacol care, din mers, va deveni total nou. Concomitent, astept "spatiu” pentru inregistrarea unui nou disc cu melodii in prima auditie, semnate de mai multi compozitori. Si pentru ca ne aflam in "lumea” discului, sa mai spun ca, impreuna cu acelasi Marian Nistor, intentionez sa realizez un disc surpriza…
- Adica?
- Nimic mai mult. Daca e surpriza…
- Va rog sa continuati
- Spre toamna se va materializa colaborarea mea cu un teatru din Capitala in montarea unui nou spectacol. Si aceasta e o surpriza. Si subiectul, si locul de desfasurare
- Ce parere aveti de Referendumul ’86 intocmit de revista Saptamana?
- Ce sa spun?! Sa nu castigi locul I in clasament dar sa obtii titlul de lider al popularitatii in acelasi timp, iata un paradox
- Apropo de popularitate, de ce se interzice sistematic urcarea pe scena a celor care vor sa va ofere flori? Cine e de vina?
- Sa nu se creada ca nu-mi plac florile. Dimpotriva, imi plac florile, le iubesc si le consider o rasplata a melodiilor ce le daruiesc tuturor cu toata puterea sufletului meu. Necazul este ca momentul oferirii florilor nu este ales in mod fericit. Ce ar fi daca doua-trei duzini de admiratori navalesc (acesta e cuvantul!) pe scena intre doua melodii, fiecare exponent al acestei exuberante juvenile oferindu-mi flori si asteptand multumiri si sarutari? S-ar rupe rotunjimea spectacolului, cursivitatea recitalului, unitatea reprezentatiei
- E vorba de o deconcertare a dumneavoastra?
- N-as spune chiar asa. Nu. Conditia mea de artista-interpreta, cu experienta verificata, ma ajuta sa raman in tensiune peste tot si peste toate. Dar publicul, publicul sigur se deconecteaza. Simt ca-l "scap din mana”. Si tocmai asta nu-mi doresc
- Si acum, va rog sa-mi raspundeti la o intrebare pe care nu v-o pun…
- Asteptam de multa vreme acest moment de "respiro”. Sunt, in sfarsit, cu adevarat eu insami. Iata crezul meu artistic: in tot ceea ce facem noi, interpretii de muzica usoara, trebuie sa fim "echipati” cu harul puterii de transmitere precisa si totala a sentimentelor. Sentimentele de dragoste de oameni si de tara, de ura impotriva razboiului si a violentelor de orice fel, de uimire sincera in fata a tot ceea ce e frumos, gingas si nobil in natura Terrei si dincolo de ea, de dor nestins pentru dragii nostri disparuti. Din pacate, harul acesta nu ti-l da nimeni, te nasti cu el.


Vizualizări: 312 | Adăugat de: gratmariela | Rating: 5.0/3
Total comentarii : 0
Prenume *:
Email *:
Cod *:
Ne gasiti şi aici

Baia Mare 2014

Traiesc

Ora exacta

Slideshow

İnterviuri

Audio
Block content

Util

Cantec şi ruga


Copyright MyCorp © 2016

Creatorul de site-uriuCoz