Angela Similea murise, dar vorbea! - 2 Martie 2013 - AngelaSimilea-Cantec,Eleganta,Frumusete
  Marţi, 2016-12-06, 8:50 PM
Bine aţi venit Vizitator | RSS
 
ANGELA SİMİLEA CANTEC, ELEGANTA Sİ FRUMUSETE
Principală | Înregistrare | Logare
Bine ati venit




İnterviu

Meniu site

Odata

Ovo Music 2013

Statistici

Total online: 1
Vizitatori: 1
Utilizatori: 0
"Online"
3D Live Statistics

Formularul pentru autentificare

Va multumim
zwani.com myspace graphic comments
Thank You graphics

Principală » 2013 » Martie » 2 » Angela Similea murise, dar vorbea!
9:26 PM
Angela Similea murise, dar vorbea!

Luna februarie ’89 statea sub semnul unui zvon "monden” rulat cu mult sârg înca de la finele lunii ia­nuarie atât prin cercurile artistice, cât si prin cercurile mai putin artistice ale Bucurestiului: Angela Similea a murit!

Însa, exact în perioada când ea ar fi trebuit sa fie în lumea celor drepti, aparea bine mersi, fotografiata si intervievata în publicatiile Flacara si Saptamâna. Undeva chiar era scris cu litere evidente: "Pentru admiratorii sai dornici de noutati, Angela Similea pregateste un nou recital”. "Da? înseamna ca tot a fost «ceva». Cica ar fi facut si dânsa un film deocheat…”, comentau vocile de cancan, ca sa nu spu­nem de mahala.

Directorul general al publicatiilor Flacara, scriitorul George Arion, realiza un interviu (pentru Flacara, dânsul era pe atunci sef al sectiei Cultura) cu îndragita interpreta exact în perioada în care bântuia zvonul ca a murit. Domnul Arion rememoreaza momentele interviului fumându-si cu nesat pipa în biroul sau încarcat de amintiri.
"La finele lunii ianuarie 1989, o veste a cazut ca un trasnet în redactia Flacara: Angela Similea a fost victima unui accident si s-a dus dintre noi”, îsi aduce aminte domnul Arion.

Vesela, optimista, însa cam timida
"Nu vorbisem niciodata cu binecunoscuta cântareata. Dupa ce am intrat în posesia numarului ei de telefon, l-am format dupa multe ezitari. Cine avea sa-mi raspunda de la celalalt capat al firului? Ce avea sa-mi spuna? Spre marea mea usurare, cea care a raspuns la telefon a fost chiar Angela Similea! Era ea însasi contrariata de ciudatul zvon.

M-a invitat în ziua de 31 ia­nuarie în apartamentul ei din Drumul Taberei, daca nu ma însel. Am încercat împreuna sa descoperim cine a avut interesul sa raspândeasca o astfel de informatie falsa si cumplita. N-am avut nici o izbânda. Autorul de romane po­litiste care sunt n-a reusit sa descâlceasca nici pâna acum enigma.

În schimb, gazetarul a avut prilejul sa poarte o discutie interesanta cu o personalitate a muzicii usoare românesti. O convorbire si se­rioa­sa, dar si cu secvente pe placul jurnalistilor de la monden din ziua de azi.” Va redam mai jos fragmente din interviul cu Angela Si­mi­lea, rea­lizat de George Arion cu stra­tegie… interogativa.

"- Deci, Angela Similea, iata-va vie si nevatamata.

A.S. : Dupa cum vedeti.

- Daca vreti insa ca si eu sa raman viu si nevatamat, va rog sa scoateti din priza telefonul. De o jumatate de ora de cand incercam sa stam de vorba, a sunat de vreo douazeci de ori. E insuportabil! Cade anul acesta ziua de 31 ianuarie intr-o marti, dar n-as vrea ca tocmai cele trei ceasuri cand doresc sa discutam sa fie cele trei ceasuri rele.

A.S. : Un zvon stupid i-a alertat pe cei care tin la mine. E, intr-un fel, firesc sa se intereseze de soarta mea, prieteni sau necunoscuti. Dar aveti dreptate, scot telefonul din priza.

- Ne-am rupt putin de lume pentru a o privi mai bine si a incerca s-o pricepem mai mult. Ca, de altfel, si pe dumneavoastra. Va propun sa-mi raspundeti repede, fara vreun ragaz de gandire, cand v-ati dat seama ca destinul dumneavoastra e legat pentru totdeauna de muzica?

A.S. : Am fost la unul din ultimele concerte ale Mariei Tanase, la Sala Palatului. Atunci cand a inceput sa cante pur si simplu m-am simtit cuprinsa de o vraja. De aceea nici nu-mi aduc aminte ce a cantat, cine a acompaniat-o… In amintirea mea totul a ramas ca un abur de legenda. Nici nu stiu daca am participat cu adevarat sau nu la acel miracol, cand, dintr-o finta umana, un glas cum altul n-a mai fost pe pamantul romanesc, ne-a rascolit sufletele si ne-a indemnat sa ne adancim in noi insine, uimiti fiind de ceea ce descoperim acolo. Atunci a incoltit in mine ideea de a ajunge cantareata

- A fost de-ajuns ideea?

A.S. : Vedeti, unii vad fastul, succesul, aplauzele… Dar cati stiu cata truda trebuie sa depui pana a ajunge la ele? In orice domeniu, performanta nu se atinge decat cu perseverenta si munca, multa munca. De altfel, unii se si sperie si abandoneaza.

- N-a fost cazul dumneavoastra.

A.S. : Sa stiti ca eu n-am pasit pe scena fara studii serioase, cu profesori ca Paul Urmuzescu sau Florica Orascu – o mare profesoara de canto de la noi, datorita respectului acordat personalitatii fiecaruia si incercarii de a i-o contura cat mai exact. Si George Grigoriu a contribuit mult la lansarea mea.

- Cum erati in anii primei tinereti?

A.S. : Ca si acum: vesela, optimista, insa cam timida.

- Timida? N-as zice! Doar apareti in fata a mii de spectatori pe care ii cantariti cu destula experienta.

A.S. : Da, da, timida… M-am exprimat exact.

- Talent ati avut si aveti cu carul.

A.S. : Mai trebuie si noroc. Nu te poti baza numai pe el, dar fara indoiala, isi are rostul lui in viata. Daca atunci cand eram doar un amator – care incerca sa se perfectioneze – nu intalneam cativa oameni dornici sa ma sprijine, fara doar si poate as fi fost pierduta pentru muzica. Nu-mi inchipui insa ce altceva sa fi putut face.

- Frumusetea v-a deschis mai lesne portile afirmarii?

A.S. : Cand vii pe scena si esti privit de sute si mii de oameni nu-ti poate fi indiferent cum te prezinti in fata lor. Da, e adevarat, sunt adepta frumusetii, dar de cele mai multe ori, e mai impresionanta frumusetea interioara care n-are cum sa nu iasa la iveala, daca ea exista.

- Si totusi, cine nu observa ca va imbracati cu multa grija ori de cate ori apareti in fata publicului. E un semn ca tineti la dumneavoastra.

A.S. : E ca o lumina bine pusa pe o statuie.

- Nu pot sa neg, nimeni nu poate sa nege: cand sunteti in fata spectatorilor impuneti prin prestanta – care nu inseamna insa lipsa de caldura, de sensibilitate. Ai senzatia ca un semen de-al tau, pentru care nutresti un deosebit respect, in care ai incredere si stii ca nu te va minti niciodata, vrea sa-ti comunice un lucru important, fara de care nu se poate trai. Totul fara niciun ifos, fara arborarea unei mine de atoatestiutor.

A.S. : E flatant ceea ce spuneti, n-am cum sa comentez. Sa stiti insa ca eu m-am nascut si am crescut intr-un mediu modest, cu mult bun-simt. Acestui mediu ii datorez totul.

- Daca v-ati gandi la cantecele pe care le-ati interpretat de-a lungul anilor, ce trasatura credeti ca le-ar unifica?

A.S. : Dintotdeauna am cantat iubirea, sub diferitele ei aspecte: iubirea de mama, iubirea ca mama, iubirea pentru pamantul nostru, iubirea dintre oameni… Iubirea e o lumina, din noi, pe care trebuie s-o gasim, s-o aparam. Ea te tine la cea mai inalta tensiune.

- E un sentiment de care unii nu mai tin cont in acest sfarsit de secol si de mileniu.

A.S. : Intotdeauna unii au luat in ras acest sentiment. Dar omul nu poate sa traiasca fara iubire decat daca e un infirm sufleteste. A, de acord, poate fi desueta, de pilda, modalitatea mea de a o prezenta. Atunci vina imi apartine. Insa dragostea nu va fi niciodata desueta.

- Ati capatat ceva din aerul unui pedagog. Va place sa dati sfaturi?

A.S. : Nu.

- De ce?

A.S. : Mi-e teama sa nu fie gresit intelese. De altfel, nimeni nu poate trai in locul tau. Cum poti sa fii sigur ca nu gresesti mai tare decat cel care iti cere ajutorul?

- V-ati surprins vreodata socotindu-va mai presus decat ceilalti?

A.S. : Vai de mine! Cum as putea sa cad in pacatul asta? Eu n-as fi nimic fara cei din jurul meu, fara munca lor – fie ea si anonima. Fiecare isi are locul si rostul lui in societate, loc si rost demne de tot respectul, mai ales intr-o societate cum e a noastra.

- Cantecele pe care le interpretati corespund sensibilitatii unui timp atat de dinamic cum este al nostru?

A.S. : De ce nu? Tineretul n-are nevoie numai de muzica pentru ca sa danseze si sa-si descarce energia. Mai are nevoie sa i se deschida si ferestre prin care sa patrunda melodii lirice, pe texte profunde, lasand la o parte vacarmul asurzitor. Nu e oare simptomatic cazul lui Julio Iglesias care a cunoscut o asemenea voga tocmai intr-o vreme a ritmurilor alerte si a orchestratiilor sofisticate?

- De altfel, o muzica mai "potolita” e si mai aproape de structura noastra sufleteasca.

A.S. : Da, din fericire pentru mine – vedeti, iarasi am avut noroc – traiesc si muncesc intr-o parte a lumii in care pot sa ma exprim pe mine insami, asa cum sunt eu, fara nimic contrafacut.

- Fara nimic contrafacut? Din discutia noastra de pana acum inteleg ca sunteti pe deplin implinita. Cum de reusiti atunci sa cantati dureri, tristeti?

A.S. : Doar n-am trait numai in puf si miere! E drept, am avut sansa sa-mi fi putut alege profesia care mi-a placut, parintii imi traiesc, am un baiat de 10 ani caruia i-am pus numele Sorin – fiindca sunt indragostita de soare, de lumina -, am prieteni si ma iubeste multa lume… Si totusi… Un artist nu are cum sa traiasca numai din imaginatie. De aceea va rog sa nu ma mai intrebati nimic mai mult despre acest subiect.

- Bine, nu vreau sa zgandar nicio rana. Sa revenim la muzica noastra usoara. Deseori se face haz de textele pe care se compune. Pe buna dreptate sau nu?

A.S. : Din pacate, uneori, pe buna dreptate.

- Eu n-as folosi cuvantul "uneori”. As fi mai sever.

A.S. : Eu zic insa ca, in ultimul timp, doar uneori mai intalnesti texte de muzica usoara stupide, sau chiar agramate, o jignire la adresa limbii romane. E adevarat, nu cer de la un text sa aiba profunzimea unui tratat de filozofie, insa refuz categoric, de multe ori, ofertele de-a interpreta melodii pe-asa zise "versuri”, de-o naivitate strigatoare la cer si de o stangacie care te scot din minti.

- Muzica usoara romaneasca este competitiva pe plan international?

A.S. : Are cu siguranta ceva de spus, ceva care ar interesa si pe altii, fiindca pastreaza nealterate cateva din valorile muzicii usoare bune dintotdeauna: cantabilitate, profunzime a trairilor, dragostea fata de oameni.

- Atunci ce-i lipseste?

A.S. : Un impresariat de exceptie. Si cu asta punct.

- Punct si de la capat: sunt sincer curios, chiar credeti ca am interesa?

A.S. : Vorbesc doar in cunostinta de cauza: si ca muzica, si ca personalitati interpretative, nu suntem cu nimic mai prejos decat multe din varfurile lumii muzicale din alte parti.

- Sa stiti ca asa si scriu

A.S. : Nu mi-e teama. E purul adevar.

- In cine aveti cea mai mare incredere dintre vocile noastre?

A.S. : In Dida Dragan, Mirabela Dauer, Eva Kiss. Elena Carstea poate fi o cantareata de mare forta. Si, fara indoiala, Corina Chiriac. Mai sunt si altele mai mici ca varsta

- Dar Aura Urziceanu?

A.S. : E un fenomen special, la care ma impresioneaza tenacitatea, netarmurita dragoste fata de muzica. E vorba de cineva care se innoieste continuu.

- Dar si dumneavoastra ati incercat astfel de innoiri. Cu ajutorul teatrului, al filmului…

A.S. : Intalnirea cu teatrul a fost zguduitoare pentru mine. M-a facut mult mai atenta fata de cuvant, fata de posibilitatile lui de exprimare.

- E greu sa fii vedeta, Angela Similea? Raspundeti-mi ca si la celelalte intrebari, cat se poate de deschis.

A.S. : E foarte greu. In primul rand, te obisnuiesti cu statutul si nu mai vrei sa-l pierzi. Apoi, te consumi enorm ca sa poti tine pasul si sa fii mereu in linia intai. Ai nevoie de multa rigoare, de multa disciplina in viata, ca un sportiv de performanta. Si-ntotdeauna unde te afli trebuie sa te comporti in asa fel incat sa nu-ti pierzi aureola pe care o ai.

- E greu, intr-adevar, dar nu va simtiti magulita cand oamenii intorc capul pe strada dupa dumneavoastra?

A.S. : Da, dar sunt atatea clipe in care as vrea sa trec neobservata, pentru a fi doar cu mine insumi, si nu obiect de studiu… Vrei sa-ti apartii si nu mai poti.

- Din cate stiu acordati o sansa artistului de a se afirma si in functie de cultura pe care o poseda.

A.S. : Cultura este ca aerul pentru oricine vrea sa nu se lase cuprins de rutina, care nu vrea sa se plafoneze. Am un mare respect pentru artistii cultivati, care nu-si exploateaza numai harul cu care s-au nascut.

- Ce-ar fi sa vorbim putin si despre festivalul de la Mamaia?

A.S. : Mai bine nu vorbim.

- De ce?

A.S. : Firesc ar fi ca mai toate melodiile premiate la acest festival sa poata fi fredonate de public luni in sir. Or, in clipa de fata, mai niciuna din ele nu intruneste conditia de slagar.

- Sa trecem la altceva. Asteptati cu nerabdare intalnirea cu publicul?

A.S. : Uneori, consider publicul ca pe un copil fata de care trebuie sa am o atitudine protectoare. Alteori insa, ma simt coplesita de el si ma cuprinde teama. Dar atunci imi spun ca toata munca mea, toate realizarile mele au avut ca baza dragostea lui pentru mine. De aceea spun ca am fost si sunt o rasfatata a soartei. Eu, Angela Similea, am cunoscut si cunosc ce este fericirea. Fericirea de a ma fi nascut in acest loc, in aceasta lumina langa oameni calzi si sensibili, care mi-au apreciat arta si m-au determinat ca, la randul meu, sa le ofer tot ce am mai bun in fiinta mea.

- Cat de rasfatata?

A.S. : In limitele bunului simt – iar revin la bunul simt, dar, ce sa-i fac, asta-i marota mea, buna sau cum o fi ea, n-am incotro! Fiindca, sa stiti, un rasfatat poate face si rau, nu numaidecat bine sau nu numaidecat poate sa ramana indiferent la ce se petrece in jur. Vreau sa cred ca n-am facut niciodata niciun rau. Si mi se pare nemaipomenit ca din scrisori, din telefoane sau chiar prin viu grai sa aflu, de la oameni pe care nu i-am vazut niciodata, ca arta mea, a colegilor mei, le este un sprijin in momentele de cumpana.

- Nu vi se face uneori frica din aceasta pricina? E o mare responsabilitate.

A.S. : Ba da. E greu sa-ti porti tie insuti de grija, dar sa stii ca inrauresti si pe altii… De aceea, orice artist trebuie sa poarte, pe langa povara talentului sau, inca una: aceea de a nu dezamagi.

- Nimeni nu trebuie sa dezamageasca.

A.S. : Cu siguranta. Dar un artist cu atat mai mult. Iar caracterul iti poate fi cea mai buna pavaza.

- Ce v-a tulburat cel mai mult pana acum din cate ati trait?

A.S. : Nasterea copilului meu. Dar au fost multe intamplari care m-au rascolit. Fiind o emotionala, nici nu e greu sa fiu marcata. Dar nu ma las coplesita si nu cad.

- De ce va scriu mai mult fetele?

A.S. : Poate le place sinceritatea mea. De pilda, pot sa declar cu mana pe inima, ca daca nu o sa mai am placerea sincera de a canta, nu am sa mai urc pe scena.

- Poate doresc sa semene cu dumneavoastra.

A.S. : Poate.

- Va e teama de anii cand nu veti mai urca pe scena?

A.S. : Nu, nu mi-e teama. Fiindca nu doresc sa cant toata viata. Va veni o vreme si pentru turneul de adio. Dar voi reusi atunci sa-mi gasesc implinirea intr-o alta munca. Fiindca n-as putea trai fara sa fac ceva util.

- Sunteti interesata de lumea in care traiti?

A.S. : S-ar putea altfel? Are atatea aspecte, sunt atatea modificari de la o zi la alta, e atata zbucium, atata goana, atata stiinta si nestiinta, incat, daca stai si analizezi bine, nu se poate sa nu te cuprinda un sentiment de teama. Oricand putem sa nu mai fim, oricand planeta poate ajunge in ruine daca nu se vegheaza la destinul ei cu maximum de responsabilitate. Un mare pericol poate veni din partea naturii care, desi mama protectoare, ne poate deveni pe nesimtite un mare dusman. Cu natura nu trebuie sa ne luptam. Ea trebuie protejata, trebuie sa investim mai mult pentru a o apara. Ca, la randul sau, sa ne apere si ea pe noi.

- Sper sa incheiem totusi discutia noastra intr-un chip optimist.

A.S. : Asa e si firesc. Fiindca am o imensa incredere in om si in puterea lui de a iesi din orice impas, de a salva marile valori pe care le-a creat pana acum.

- Va plac bijuteriile? Toaletele? Parfumurile bune?

A.S. : Carei femei nu-i plac? Imi place insa si sa stau toamna sub un copac si peste mine sa ploua cu frunze ingalbenite. Dar de ce m-ati intrebat ceea ce m-ati intrebat?

- Fiindca am vrut sa atrag atentia – daca mai era nevoie! – la sfarsitul convorbirii noastre, cat de grav si de responsabil poate sa fie cineva care slujeste cu o devotiune rar intalnita muzica usoara romaneasca si cat de profund poate sa reflecte anii in care traim. Deci, am vrut sa atrag inca o data atentia ca faceti parte din acea categorie de mari artisti ai nostri pentru care profesiunea lor conteaza in primul rand si nu ceea ce se poate vedea la o privire superficiala, in ochii cuiva prea grabit in a cataloga oamenii. Iar acum, Angela Similea, puneti va rog telefonul in priza si sa ne conectam din nou la lumea pe care am parasit-o in aparenta pentru  cateva ore                                         

                 Jurnalul National   2009    

                                                                                                     

                                                                                                                                                                                                   



Vizualizări: 323 | Adăugat de: gratmariela | Rating: 5.0/2
Total comentarii : 0
Prenume *:
Email *:
Cod *:
Ne gasiti şi aici

Baia Mare 2014

Traiesc

Ora exacta

Slideshow

İnterviuri

Audio
Block content

Util

Cantec şi ruga


Copyright MyCorp © 2016

Creatorul de site-uriuCoz